10 ani...

     Anul acesta se implinesc 10 ani de la terminarea liceului.Nu pot sa cred ca au trecut asa rapid. Acum o luna de zile ziceam ca nu imi este dor de colegi, poate doar de profesori. Nu stiu daca apropierea intalnirii sau poate faptul ca mi-am facut alte planuri si nu mai pot participa nici daca mi-as dori acest lucru, m-a facut sa imi fie putin dor de colegi, de nebunia de atunci...nebunia lor pentru ca a mea abia acum se manifesta.

Stau si ma uit la caseta de la banchet, ce pot sa zic m-am distrat in felul meu se pare desi nu.mi mai aduc aminte multe lucruri de atunci. Oricum sa privesc acum dupa 10 ani in urma da....vad cu siguranta altfel lumea. Vad lucruri pe care atunci nu le-as fi remarcat nici daca ar fi avut pe ele o bulina rosie, probabil asa facem toti. Oricum un lucru e cert toti eram paraleli cu dansul, pur si simplu nu ne intersectam, poate vre-un prof dar si el doar din greseala...

Ma intreb oare cat de greu le este/le-a fost profilor sa se uite la eleve si sa vada doar niste copii si nu niste femei in toata firea, sa fim seriosi daca pana si eu apreciez ce vad, nu cred ca lor nu le-a trecut nimic prin mintea lor creata in toti acesti ani.

Imi este dor si totusi parca nu as vrea sa ma mai intorc la acele momente. Ce a fost a fost si mergem inainte.

De multe ori cred ca nu mi-am trait adolescenta la maxim, cel putin nu ca si colegii mei. Nu am fost la petreceri nebune, nu am baut pana sa cad lata (primele si singurele betii le-am tras mai tarziu mai pe la 27 de ani si nu regret asta, macar am fost constienta de consecinte), daca ma gandesc bine nu am baut punct J. Nu am fumat, nu fumez nici acum, si nu zic ca nu voi fuma niciodata pentru ca m-am lamurit cum este cu acest niciodata, dar nu ii vad deocamdata scopul. Nu am avut momente de rebeliune, pe de alta parte nici nu aveam de ce sa fiu rebela nu mi s-a impus niciodata nimic de catre parinti, poate si pentru ca nu prea erau pe acasa si singurele minute din zi in care ne vedeam le petreceam la masa cu gura plina, mult prea obositi pentru ca cineva sa mai zica ceva. Nu am umblat de aiurea prin vacante cu prietenii sau nu am exagerat cu asta, ai mei nu prea isi permiteau. Cu toate acestea nici nu simt ca a trecut viata pe langa mine. Nu simt ca am vre-un dezavantaj fata de ceilalti pentru ca mi-am trait adolescenta altfel, asa sunt eu ....altfel.

Imi pare rau, da regret ca nu am stiut sa ma apropii mai mult si de ceilalti colegi nu doar de cei care mi-au ramas prieteni si peste ani. Da recunosc eu nu mi-am dat interesul asa cum nu o fac nici acum fata de majoritatea celor pe care ii intalnesc.

Am pastrat legatura peste ani cu cativa colegi, pot sa ii numar la o mana...da 5 degete...ei hai bine 6 recunosc. Si atunci de ce as fi mers la intalnirea de 10 ani daca ceilalti nu au contat nici in liceu nici dupa, de ce ar conta acum? De curiozitate? In nici un caz, stiu tot ce ar avea de zis, toate lucrurile cu care s-ar lauda, si atunci? Sa ma laud eu? Nu e stilul meu...si totusi...vreau...da vreau sa ii vad 5-10 minute macar pentru ca stiu ca reintalnirea cu ei imi va aduce aminte de clipele frumoase din anii liceului si nu numai...  

Mi-e dor...

P.S.:  Soc maxim...eram toti manelisti!!!! (nu pot sa cred, mi-am sters complet treaba asta de pe creier)

Despre mine

    Buna, eu sunt Miti Capsunica, da ma ascund, recunosc sunt paranoia intruchipata . Ei hai, nici chiar, dar parca nici n-as vrea ca unii mai curiosi din fire sa isi bage nasul pe unde nu mi-as dori. Sunt lucruri pe care inca prefer sa le tin numai pentru mine.

Sunt vesela, copilaroasa, nebunatica. Imi plac sporturile extreme, mersul la munte cu cortul, balaceala in orice strop de apa, dansul, ciocolata alba, trandafirii parfumati, ploile calde de vara, mangaierea soarelui primavara, primii fulgi de nea iarna, baile cu spuma, bezelele, povestile de dragoste, zambetele copiilor , vietuitoarele de orice fel, in special iepurii albi cu ochi rosii, problemele de matematica, vantul, surprizele si lista ar putea continua ...

Si pentru ca nu se putea sa fiu ocolita de defecte : critic foate mult (si pe mine nu numai pe ceilalti, incerc insa sa ma tratez), se spune ca nu am initiativa (dar nu-i asa...am dezvoltat in timp capacitatea de a-i influenta pe ceilalti astfel incat sa creada ca a fost numai ideea lor, nu stiu daca-i totusi un lucru atat de bun), visez la cai verzi pe pereti dar partea realista care ma domina ma readuce cu picioarele pe pamant, sunt prea atenta la detalii (cu siguranta as fi putut deveni un foarte bun detectiv, insa lucrul acesta tot mie imi aduce prejudicii pentru ca prind prea usor oamenii cu matza in sac, mai bine ar fi uneori sa nu stiu). Iar cel mai mare si mai mare defect al meu nu e critica pe care reusesc sa o mai temperez, nu , cel mai mare si mai mare e timiditatea, in mod suspect insa nu se manifesta tot timpul, depinde de stare, loc, persoanele din jur, as vrea sa ii gasesc un leac, dar pana acum nu am avut succes.